Lora, crescută fără răsfăț de mama sa: „Mi-a fost greu, crede-mă”
Chiar dacă are imaginea unei femei dure, puternice, lucrurile n-au fost întotdeauna ușoare pentru Lora.
Asta datorită mamei sale, care a crescut-o fără prea mult răsfăț, și chiar dacă o vreme a condamnat-o, după ceva timp și-a dat seama că totul a fost spre binele ei.
Chiar dacă mulți tineri dau fuga la părinți imediat cum dau de greu, în cazul Lorei nu a fost așa, fiindcă a încercat să nu-și împovăreze mama. După ce a părăsit casa natală și s-a mutat în București, artista nu voiasă-i spună mamei sale cât de greu îi este.
„Mama mă simțea și venea ea spre mine când era cazul, dar întotdeauna m-a crescut puțin altfel. Adică nu am fost niciodată genul de copil la fusta mamei și am avut o perioadă în care am condamnat puțin genul ăsta de atitudine. Am crezut că e prea rece, dar, într-un fel, în domeniul ăsta în care activez, mi-a prins bine.
Când am venit în București, eram sensibilă, prea sufletistă, prea credulă, mi-a fost greu, dar nu am vrut să mă întorc cu coada între picioare la mama. Și chiar mi-a fost greu, crede-mă” a spus Lora pentru Libertatea.
„Mi s-a întâmplat într-o ultimă instanță să pun mâna pe telefon și să o sun pe mama și apoi am făcut versurile la piesa «Fii tu fata», tocmai din rușinea aia pe care am simțit-o atunci și pe care nu am mai vrut să o simt niciodată. Rușinea aia m-a făcut să muncesc mai mult, m-a făcut să mă duc în studio și să compun pentru alții.
Foarte multă lume mă întreabă cum am reușit. A fost foarte lung drumul și a fost greu, dar foarte frumos, cu extraordinar de multe lecții, în urma cărora am tras concluzii foarte multe. Motivația care a venit din rușinea aia, de a cere mamei, m-a ajutat foarte mult”, a mai spus artista.